In Iasi s-a facut o descoperire istorica. Ce s-a descoperit in padurea din comuna Popricani
In Iasi s-a facut o descoperire istorica. Groapa comuna completeaza tabloul masacrarii evreilor in vara lui 1941 si a fost descoperita in padurea din comuna Popricani, judetul Iasi.
Parchetul Militar a deschis dosar penal. Locul s-a descoperit dupa o analiza unei marturii de-a unui localnic, care atunci era adolescent si era pe punctul de a fi executat de soldati.
In Iasi s-a facut o descoperire istorica
Exista declaratii de acum noua ani ale unui martor ocular care a avut ghinionul sa asiste la masacrarea evreilor. Acesta a indicat locul primei gropi comune descoperite in 2010 cu 36 de victime.
In prezent, specialistii Institutului National pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel au deslusit locul celei de-a doua gropi comune din gesturile facute de barbat.
„Pe simţ şi pe analiză psihologică am ajuns foarte repede printr-o săpătură efectivă. Adică, am săpat şi am dat de primul femur.
-La ce adâncime?
-La 60 de centimetri, circa. Iar de acolo au preluat cei de la Parchetul Militar Iaşi.” a spus Elisabeth Ungureanu – coordonator proiect INSHR „Elie Wiesel, potrivit Digi24.
Pentru prima groapa comuna, descoperita in 2010, in apropierea celei unde se fac acum cercetarile, s-a dat in 2014 sentinta de genocid. In satele din comunca oamenii inca isi aduc aminte de vara lui 1941.
„A venit din oraş convoiul acela. Noi eram cu vitele pe imaş. Am zis, ce-i acolo? Când colo, evrei. Se auzeau vorbe că a fugit o fată de vreo 16 ani. A fugi de acolo şi ei au fugit după dânsa şi acolo au împuşcat-o.” a spus Constantin Voronciuc, potrivit Digi24.